EVENIMENTE









Resursele minerale ale oceanului

Oceanul Planetar constituie un imens depozit ce conţine toate substanţele minerale utile care sunt exploatate în regiunile continentale. Aici există mari cantităţi de minerale, atât pe fundul mării, cât şi dizolvate în apă. însă, adeseori, costul recuperării lor depăşeşte cu mult valoarea acestora. In masa sedimentelor marine sau pe suprafaţa lor se găsesc numeroase substanţe minerale de interes economic.

în substratul platformelor continentale s-au descoperit o serie de minerale cu importanţă economică: săruri de potasiu, în Marea Baltică (Polonia) şi Golful Mexic (SUA); zăcăminte de sulf, descoperite cu prilejul forajelor marine în căutare de petrol, exploatate la Caminada Pass (Golful Mexic) de către SUA; minereu de fier, a fost descoperii şi se află în exploatare prin galerii submarine în Golful Finic, lângă Insula Jussaro aparţinând Finlandei, tot minereu de fier a descoperit şi Canada , în Newfoundland (Terra Nova), minereu aflat pe insulă si care se prelungeşte în zona submarină în mod deosebit (rezerve de câteva miliarde tone), exploatai în galerii.

Cercetările peniru descoperirea de noi zăcăminte de petrol în zona submarină au descoperit cărbuni, depozile foarle mari în apropierea Japoniei, Marii Brilanii, Noii Zeelande, în Marea Nordului (seclorul norvegian); dar consturile mari legate de exploatare nu au permis valorificarea acestora.

Depozitele detritice reprezintă rezultatul eroziunii rocilor preexislenle, materialul rezultat fiind transportat de râuri în ocean. Un astfel de depozit detritic îl cpnslituie mineralele grele, mai frecvente fiind: magnetitul, ilmenitul, titanitul, zirconiu!, columbitul si în cantităţi mai mici: casiteritul, wolframitul, diamantul, cromitul, aurul, monazitul etc. Dintre minerale grele unele pot fi găsite în preajma uscalului, aproape de sursa lor iniţială, altele se află în componenţa unor vechi plaje, aflate acum sub apele mării.

Deşi valoarea economică a acestor minerale este relativ scăzută, în comparaţie cu materialele similare de pe uscat, unele ţări le exploatează. Aşa, de exemplu, în Africa de Sud, pe ţărmul de S-V, pe platforma continentala, până la o adâncime de 3-40 m a apei, funcţionează o staţie care prelucrează 18.000 t material brut ce conţine diamante, realizând zilnic circa 700 carate diamante industriale, în Sri Lanka, sunt exploatate nisipurile de pe plajă ce conţin ilmenit (75-80%), rutil, zircon si magneţii, în Japonia, în Golful Ariake, sedimentele de pe platforma continentală sunt bogate în fier (56%) si titan (12%); rezervele de minereu de fier existente au fost apreciate la circa 40 mii. t. în Thailanda si Indonezia se extrag nisipuri cu casiterit, aproximativ 12.500 t/an, iar în SUA, în Alaska, se valorifică nisipurile cu baritină (circa 125.000 t/an).

In afară de mineralele grele, pe platforma continentală se găsesc şi alte substanţe minerale utile, fosforit, glaucovit. Fosforitul se găseşte sub forma unor concreţiuni, la 30-500 m adâncime, pe platformele continentale ale Japoniei, Africii de Sud, Argentinei, SUA (California - rezerve estimate la 1,5 miliarde t). El se utilizează la obţinerea fosfaţilor necesari industriei şi agriculturii.

Glauconitul se găseşte la adâncimi de 100-800 m, pe platformele continentale ale Africii de Sud, Australiei, Chinei, Japoniei, Portugaliei, SUA (California) etc. Acest mineral conţine potasiu hidratat, fier si silicat de aluminiu, fiind întrebuinţat adesea pentru obţinerea potasiului si fertilizanţilor necesari agriculturii.
Cea mai abundentă rezervă de material detritic o formează nisipul si pietrişul, incluzând şi fragmente de cochilii, utilizate ca materiale de construcţii.

Nodulii polimetalici prezintă cel mai mare interes economic. Ei au fost descoperiţi la sfârşitul secolului al XIX-ea, de către expediţia engleză a navei "Challenger". Nodulii polimetalici sunt concreţiuni minerale care tapisează fundul oceanului la adâncimi mari ale apei, de 4.000-6.000 m, având în general diametrul de câţiva centimetri (au fost găsite şi aglomeraţii care cântăreau peste 300 kg), alcătuiţi din diferite elemente (au fost identificate 42), între care domină: nichelul, cobaltul, fierul, manganul sau cuprul.

Repartiţia nodulilor este încă puţin cunoscută, un interes economic prezintă zonele cu peste 10 kg noduli/m2. Estimările care se referă la nodulii polimetalici sunt foarte încurajatoare: numai în Oceanul Pacific ar fi 1.500 miliarde tone de noduli; din cele peste 100 câmpuri cu noduli identificate, numai unul dacă ar fi exploatat ar satisface 2% din cererea mondială de mangan, 8% din cea de cobalt, 15% din cea de nichel, 0,15% din cea de cupru; l mii. t de nodului ar putea oferi 230.000 t mangan, 15.000 t nichel, 13.000 t cupru, 2.000 t cobalt si alte metale; în ansamblu, cantitatea de materii prime disponibile în ocean a fost calculată la: 300 miliarde tone de mangan, 8 miliarde tone de cupru, 5 miliarde tone de cobalt, l miliard tone zirconiu, l miliard tone fosfaţi etc.

Incepând cu anii '70, aceste "pepite" ale mării au făcut obiectul unor cercetări sistematice. Ţările industrializate, SUA, Japonia, Canada, Germania, Franţa şi CSI, participă la operaţiuni de prospectare a nodulilor şi sunt deja angajate în amenajarea unor staţii submarine.
In SUA sunt deja firme, cu capital american sau mixt, angajate în cercetare: "Tenneco" (capital american, belgian, japonez) investeşte peste 20 mii. dolari pentru a recupera anual l mii. t noduli care vor fi prelucraţi într-o uzină din Anvers; "Kennecotl Copper Corporation" (capital american, britanic, japonez şi canadian); Hugues Tool et Lockheed Aircraft" (capital american).

În Canada, cercetări intense face firma "L'International Nickel Ltd" (capital canadian, american, japonez si german). Marea Britanic şi Japonia participă la cercetări alături de marile firme americane enumerate, iar Germania, pe lângă participările la cercetările comune cu americanii, a iniţiat un program încă din anul 1969, finanţat de guvern, prin două firme: "Metall Gesellschaft" şi "Preussag", pe care le-a înzestrat cu nave având dotări speciale.

În Franţa, societăţile "CNEXO" şi "Le Nichel" au făcut cercetări în perioada 1970-1974, în Pacificul de Sud; în ianuarie 1971, nava "La Coquille" efectua cercetări în largul insulelor Tuamotu, unde a recoltat l tonă de noduli pentru studii; în 1979 s-a creat un puternic consorţiu "AFERNOD", din firme cu capital exclusiv francez, consorţiu care are în derulare programe ample de cercetare a nodulilor.

CSI a iniţiat primele cercetări în anii '50; au urmat prospecţiuni, numeroase fotografii ale perimetrelor cu noduli, prelevarea a tone de eşantioane; după 1971 s-au iniţiat programe complexe pe termen lung ale cercetării nodulilor.

În Australia, Biroul Resurselor Minerale utilizează nave pentru dragarea nodulilor; în Noua Zeelandă, Departamentul Resurselor Ştiinţifice a iniţiat studii asupra distribuţiei şi compoziţiei chimice a nodulilor; în Extremul Orient, Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Asia patronează două proiecte de prospectare a nodulilor în această regiune.

Prelevarea si prelucrarea nodulilor polimetalici sunt opţiuni foarte costisitoare. Rămâne dificil de prevăzut cu exactitate data când fiecare exploatare va fi rentabilă, probabil când se vor epuiza resursele terestre.

Legate de exploatarea nodulilor rămân problemele dreptului mării, stabilirea dreptului de proprietate asupra depozitelor submarine aflate în largul mării, unde în viitor vor avea loc extracţiile. ONU a atribuit statelor riverane, prin Convenţia din 1958, dreptul de a exploata resursele minerale până la adâncimea la care se poate exploata fundul mării. Textul ca atare a creat interpretări diverse, unele ţări având tendinţa de extindere exagerată a apelor teritoriale, în defavoarea altora care în prezent nu dispun de tehnici adecvate exploatărilor submarine.

Resursele minerale dizolvate în apa de mare
Aceste resurse constituie, la rândul lor, bogăţii imense. Calculele au demonstrat că, la volumul Oceanului Planetar, de 1.362 mii. km' (care conţin în medie 3,45% elemente în soluţie), substanţele solide dizolvate ar fi de ordinul a 500 x IO14 tone. în apa marină au fost identificate peste 60 de elemente. Fiecare l km3 de apă conţine circa 40 mii. t substanţe dizolvate, 12 dintre ele fiind în proporţie de 1/1.000.000, iar o tonă de apă de mare poate conţine aproximativ: 19 kg clor, 10,7 kg sodiu, 1,3 kg magneziu, 0,9 kg sulf, 0,4 kg calciu, 0,4 kg potasiu şi cantităţi mai reduse de: brom, fluor, cărbune, zinc, cositor, cupru, aur, argint, uraniu, nichel.

Aceste cantităţi si marea diversitate de substanţe dizolvate ar putea duce la concluzia că ele sunt exploatate foarte intens; dar, în realitate, numai câţiva compuşi sunt recuperaţi actualmente din ocean: dorura de sodiu, magneziul, bromul, unii compuşi metalici şi apa potabilă. Procesele de recuperare a elementelor din apa de mare sunt încă Toarte costisitoare, constituind în multe cazuri investiţii nerentabile.

Clorura de sodiu (sarea) se recuperează de circa 5000 de ani din apa mării. Sarea se extrage prin evaporarea apei, procedeu prin care se realizează anual peste 35 mii. l (SUA realizează 5% din producţie pe această cale, apoi Japonia, Australia, Israel, China, Arabia Saudită, Kuweit ele.).

Abundenţa sării în apele marine este confirmată de numeroase calcule care au stabilit că aceasta, dacă ar fi extrasă în totalitate si presărată pe întreaga suprafaţă a globului, ar forma un strat de 45 m grosime.

Bromul şi magneziul sunt obţinute din apa mării în Japonia, Franţa, CSI, China. Japonia a experimentat si pus în funcţiune o instalaţie prin care extrage uraniul din apa mării.

În uzinele de desalinizare a apei mării se obţin adesea şi unele elemente dizolvate în apa de mare.

Resurse minerale, în concentraţii deosebite şi de o mare varietate, se găsesc în asa-numilele soluţii fierbinţi, descoperite în Marea Roşie, la peste 2000 m adâncime, în aceste soluţii fierbinţi concentraţia substanţelor minerale este de 1000-50.000 ori superioară celei din apele marine obişnuite. Ele conţin adesea fier, mangan, zinc, argint, aur, cupru, plumb etc. Se apreciază că astfel de soluţii fierbinţi pot fi şi în alte zone ale Oceanului Planetar; un exemplu îl constituie zona de rift din apropierea Islandei, în Golful Californiei s.a


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

    Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la violență sau ura vor fi sterse. Îi rugam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe NaturEnergy.

Sisteme solare termice


  • Energia vantului
  • Energie solara cu panouri fotovoltaice
  • Energie geotermala
  • Energia mareelor
  • Energie Hidro
  • Biocombustibil
  • Energie solara
PARTENERI MEDIA








DK Expo



















Real Time Web Analytics Solutie web: Open Web Design