EVENIMENTE








Metoda revolutionara de colectare a de doua ori mai multa energie din valuri

Desi industria energiei mareice si a valurilor arata din ce in ce mai promitator, cu o dezvoltare armonioasa si investitii sustinute, iata ca cercetatorii vin cu imbunatatiri in privinta tehnologiilor aplicate. O echipa de matematicieni de la doua universitati din Anglia si Israel au pus la punct o metoda prin care in viitorul apropiat se va putea colecta de doua ori mai multa energie din forta valurilor.

Mai precis, cercetatorii englezi si israelieni au creat o metoda prin care se va putea estima puterea valurilor care urmeaza sa se formeze. Aceasta posibilitate de predictie va spori gradul de eficienta a tehnologiilor folosite, reusindu-se colectarea a de doua ori mai multa energie din valuri decat este posibil in prezent.

De exemplu, statisticile arata ca in Marea Britanie industria de exploatare a valurilor este atat de ofertanta, incat numai din aceasta sursa regenerabila intregul Regat si-ar putea acoperi necesitatile de electricitate. Acest lucru nu este insa posibil, deoarece tehnologiile aplicate nu sunt atat de avansate precum cele din industria solara sau eoliana.

Unul din obstacolele in acest sens este faptul ca inca nu au fost concepute tehnologii speciale pentru a preveni deteriorarea dispozitivelor de colectare a energiei valurilor de mediul marin ostil, imbunatatindu-le in acelasi timp si eficienta de functionare. Rolul acestei tehnologii dezvoltate de catre matematicienii din Anglia si Israel este sa estimeze cu exactitate forta urmatorului val, astfel incat sa se poata extrage din el maximul de energie.

Datele colectate in urma estimarii vor fi transferate apoi intr-un program special, extrem de performant, care va da in timp real raspunsul ideal pentru un val de o anumita marime. Marele avantaj in urma folosirii acestei metode este ca dispozitivul de colectare a energiei, fiind “anuntat” cu privire la caracteristicile valului care se va forma, va suferi mult mai putine daune decat in mod obisnuit.

Universitatea din Anglia care a contribuit la elaborarea acestui studiu colaboreaza in prezent cu o companie de top din domeniul dezvoltarii de dispozitive pentru energia valurilor pentru a implementa la scara larga aceasta metoda, toate costurile fiind suportate din fonduri ale Uniunii Europene.

Sursa: www.renewableenergymagazine.com

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

    Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la violență sau ura vor fi sterse. Îi rugam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe NaturEnergy.

Sisteme solare termice


  • Energia vantului
  • Energie solara cu panouri fotovoltaice
  • Energie geotermala
  • Energia mareelor
  • Energie Hidro
  • Biocombustibil
  • Energie solara
PARTENERI MEDIA








DK Expo



















Real Time Web Analytics Solutie web: Open Web Design