EVENIMENTE








Aprobarea dosarelor de finanțare pentru închiderea depozitelor de deșeuri municipale neconforme

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe 23 martie 2020, lista cu cele 2 dosare de finanțare depuse de unitățile administrativ teritoriale pentru închiderea depozitelor de deșeuri municipale neconforme, în vederea aplicării prevederilor deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În acest sens, au fost aprobate 2 proiecte, depuse de Municipiul Orșova, județul Mehedinți suma aprobată fiind de 2.540.566,23 lei, respectiv Comuna Tuzla, județul Constanța, aprobată pentru suma de 9.405.772,00 lei.

Necesitatea derulării acestui program vine din lipsa resurselor financiare la nivel local pentru închiderea depozitelor de deșeuri și urgentarea demersurilor în vederea conformării cu prevederile acquis-ului european şi a angajamentelor asumate prin sectorul de mediu.

“Reducerea poluării este o prioritate pentru noi, de aceea am depus eforturi în analiza dosarelor, mai ales în această perioadă dificilă, pentru că suntem preocupați de urgentarea finanțărilor acestor depozite neconforme”, a declarat președintele AFM, Mihail-Dan Dojană.

Până în prezent, a fost aprobată suma de 57.314.077,77 lei pentru 10 proiecte din totalul de 12 proiecte eligibile aflate pe Lista depozitelor de deşeuri municipale care trebuie închise, conform deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

sursa AFM

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

    Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la violență sau ura vor fi sterse. Îi rugam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe NaturEnergy.

Sisteme solare termice


  • Energia vantului
  • Energie solara cu panouri fotovoltaice
  • Energie geotermala
  • Energia mareelor
  • Energie Hidro
  • Biocombustibil
  • Energie solara
PARTENERI MEDIA








DK Expo



















Real Time Web Analytics Solutie web: Open Web Design