Michelin România a instalat o centrală fotovoltaică pentru consum propriu

Michelin România a instalat o centrală fotovoltaică pentru consum propriu

Producătorul de anvelope Michelin România a comunicat finalizarea proiectului „Centrală fotovoltaică pentru consum propriu”, prin instalarea a 1.769 de panouri solare la uzina din Zalău.

Conform afirmațiilor Michelin, proiectul a fost realizat cu sprijinul grantului acordat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin intermediul mecanismului financiar SEE și Norvegian 2014-2021, în cadrul „Programului de Energie din România”. Valoarea grantului este de 506.397 de euro, reprezentând 45% din costurile totale ale proiectului de generare a energiei pentru consumul propriu, cu o valoare totală de 1.125.327 de euro.

„Suntem încântați să anunțăm finalizarea proiectului la Zalău și să ne apropiem de atingerea unui obiectiv esențial pentru companie, acela de a reduce emisiile de carbon de la toate instalațiile noastre de producție cu 50% până în 2030, comparativ cu 2010. Vom continua să sprijinim misiunea grupului Michelin pentru un viitor sustenabil, având ca obiectiv final atingerea neutralității carbonului până în 2050”, a declarat Laurentiu Pavăl, Manager Inginerie Michelin Zalău Anvelope, responsabil cu coordonarea proiectului.

Proiectul a presupus implementarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate instalată de 0.99 MW, format din 1.824 de module cu o capacitate de 545 Wp, montate pe acoperișul unei construcții din uzina Michelin Zalău Anvelope. Producția anuală estimată este de 1.041 MWh. Potrivit estimărilor, proiectul va contribui la o reducere a emisiilor de carbon cu 318 tone pe an.

Scopul principal al proiectului este generarea de energie electrică pentru consumul propriu al punctului de lucru Michelin Anvelope-ZAL, parte a Michelin România S.A., pentru valorificarea surselor regenerabile de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Grupul Michelin și-a început activitatea în România în august 2001, având în prezent peste 4.500 de angajați, trei fabrici (două la Zalău și una la Florești), o rețea comercială și un centru de servicii partajate. Din 2018, Bucureștiul a devenit centrul de coordonare pentru regiunea Europa Centrală și Asia Centrală (30 de țări).

Mihai VINTILA

NaturEnergy

Portalul energiilor alternative din România. Informații despre tehnologii, târguri și expoziții, opinii ale specialiștilor din domeniu, cele mai noi date despre companii. Punem accent pe tot ce trebuie știut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *