Bulgaria crește contribuția energiei solare fotovoltaice
Conform ultimelor date referitoare la producția de energie din Bulgaria, contribuția energiei solare fotovoltaice a crescut cu peste 30% ajungând în unele zile să asigure jumătate din necesarul țării, după ultimele date pe luna mai 2023 date publicității de Asociația pentru Producția, Stocarea și Comercializarea Energiei Electrice (APSTE).
Conform aceleiași surse în anul 2022, 52,3% din energia electrică generată provenea din centrale termice, iar doar 7% din energia solară și eoliană.
Motivația pentru sursele regenerabile în Bulgaria a fost în mare măsură determinată de impulsul Comisiei Europene pentru decarbonizare și stabilirii de obiective mai ambițioase pentru energia din surse regenerabile.
Experții locali spun că există în acest momente proiecte 35 GW pentru proiecte solare și eoliene care așteaptă să se alăture rețelei bulgare. Potrivit APSTE, în ultimii trei ani, Bulgaria și-a dublat practic capacitatea instalată de energie fotovoltaică la 2,2 GW, iar încă 700 MW se așteaptă să devină operaționali în 2023.
Bulgaria și-ar putea depăși ținta din Planul național de energie și climă pentru 2030 pentru fotovoltaice cu aproape șapte ani mai devreme, se arată în datele asociației.
Mihai VINTILĂ