Hidroelectrica se va lista la Bursa de Valori Bucureşti

Societatea Hidroelectrica intenţionează să aplice pentru admiterea la tranzacţionare a acţiunilor sale pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti („BVB”). Oferta va avea loc după aprobarea prospectului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Conform documentului transmis bursei, admiterea este de aşteptat să aibă loc în iulie 2023. Odată admise la tranzacţionare, acţiunile societăţii vor fi incluse în indicele BET al BVB.
„Hidroelectrica are un istoric îndelungat de creştere semnificativă şi de generare de profit pentru acţionari, fiind principalul producător de energie electrică din România, cu un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile. Ne aflăm într-o poziţie bună pentru a continua tendinţa de creştere, având o strategie clară, axată pe eficienţă operaţională, diversificarea şi extinderea afacerii şi asigurarea rentabilităţii capitalului, toate acestea fiind susţinute de un mediu sectorial şi macroeconomic favorabil pe termen lung. Oferta Publică Iniţială propusă reprezintă un pas firesc şi entuziasmant în evoluţia noastră, deoarece listarea Hidroelectrica pe Bursa de Valori Bucureşti ne va ajuta să ne diversificăm baza de acţionari şi să ne dezvoltăm profilul internaţional”, a declarat Bogdan Badea, director executiv al Hidroelectrica într-un comunicat al companiei.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România. Grupul deţine şi operează 182 de hidrocentrale, cinci staţii de pompare şi un parc eolian ce sunt amplasate în opt surcursale organizate geografic pe teritoriul României. Societatea deţine un portofoliu de producţie 100% din surse regenerabile, cu o capacitate hidroelectrică de producere instalată de 6,3 GW şi o capacitate eoliană onshore instalată de 108 MW în parcul eolian Crucea.
Acţiunile societăţii sunt deţinute de Ministerul Energiei (80,06%) şi de Fondul Proprietatea (19,94%). Fondul a deţinut o participaţie minoritară în Hidroelectrica încă de la înfiinţare, în 2005, precizează agerpres.ro. El este cel care dorește listarea acțiunilor sale.
Radu Hanga, președintele Bursa de Valori Bucureşti, a declarat în cadrul conferinţei Reindustrializarea României 2023, potrivit Agerpres, că:
„Uitându-mă şi la tendinţe, vedem o evoluţie foarte bună. Adică 2021, pentru cei care urmăriţi bursa, a fost un an record din punct de vedere al listărilor la bursă. Am avut 23 de companii care s-au listat. Dacă ne uităm la anii precedenţi, de regulă aveam una, două, trei listări în fiecare an, deci a fost un salt extraordinar. În 2022 am avut, deşi a fost un an complicat, 11 listări. Anul acesta, sigur vedem o încetinire, dar pe de altă parte, aşteptăm cea mai importantă listare de la Bursa de Valori Bucureşti din ultimii 10 ani. O să vedem, în condiţii în care va fi încheiată cu succes, probabil cea mai mare listare din Europa şi posibil chiar la nivel global. Adică chiar va fi un eveniment care ne va duce pe prima pagină a ziarelor. Şi nu e vorba doar despre România. Probabil că va fi o listare, vorbesc despre Hidroelectrica, o listare care ne va aduce mai aproape de statutul de piaţă emergentă pe lista Morgan Stanley Capital International”.
Între 2018 şi 2022, societatea a avut o cotă de piaţă de aproximativ 29% a pieței de livrată în sistem (după datele de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei).
Mihai VINTILĂ