Schemă simplă pentru încălzirea piscinelor cu panouri solare
Panourile solare termale sunt folosite din ce în ce mai mult la încălzirea piscinelor. Dacă într-o schemă complexă încălzirea piscinei este o opțiune anexă iată că în ultimul timp a apărut necesitatea încălzirii doar a piscinelor.
Schema prezentată este una simplă care conține panourile solare termale, controlerul solar cu trei senzori, un grup de pompare solare, un schimbător de căldură pentru piscină și desigur piscina care va fi încălzită.
Instalația poate fi amplasată lângă piscină, de cele mai multe ori sau pe o anexă de lângă piscină. Elementele componente se vor dimensiona în funcție de o serie de parametri. Primul parametru îl constituie dimensiunea piscinei și volumul său de apă. Aceasta va duce la dimensionarea panourilor și a schimbătorului de căldură. Ultimul element influențat va fi dimensionarea pompei.
O astfel de instalație poate funcționa tot timpul anului, depinzând desigur de tipul panourilor montate și mai ales de calitatea și izolarea conductelor dintre elemente, dacă avem în vedere că va funcționa și pe timp de iarnă.
Mihai VINTILĂ