logo
5.000 de cereri in Casa Verde
Peste 5.000 de romani au depus cereri pentru
programul ''Casa Verde'', in prima luna de la debutul acestuia, banii
fiind deja pregatiti pentru a fi virati in conturile lor, a declarat,
la Targoviste, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, transmite Agerpres
(27 iulie). El a precizat ca 500 de contracte vor fi semnate, zilele acestea, pe programul ''Casa Verde'', iar solicitantii vor primi banii dupa receptia lucrarii.
''Dupa o luna de zile, avem 5.315 cereri din toata tara. Avem banii necesari ca sa rezolvam problema. Deja 500 de contracte vor fi semnate in urmatoarele zile. Cetateanul isi face investitia, vine cu receptia si cu garantia si noi viram banii in contul lui", a precizat ministrul Laszlo Borbely.
Solicitantul trebuie sa prezinte actul de proprietate, sa demonstreze ca nu are datorii la stat si ca are un cont la banca. Acesta poate beneficia de 6.000 de lei pentru panouri solare sau pentru instalatie de producere a energiei termice pe baza de peleti sau biomasa si 8.000 de lei in cazul pompelor de caldura.
Programul ''Casa Verde'' a debutat pe 1 iulie 2010. El isi propune sprijinirea persoanelor care isi instaleaza sisteme de incalzire ce utilizeaza energie regenerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a fost prezent, marti, la Targoviste, unde a semnat, impreuna cu directorul Companiei de Apa Targoviste-Dambovita, contractul "Extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Dambovita". La eveniment a participat si primul-ministru Emil Boc.
sursa : Agerpres
Galerie foto:
Participare la Expozitia Internationala axata pe productia de echipamente fotovoltaice si tehnologii de fabricatie
Agentia pentru Eficienta Energetica si Energii Regenerabile ”AE3R Ploiesti – Prahova” propune participarea la EnerSolar +, Greenenergy Expo si HTE-HI Tech Expo. [ detalii... ]
Conferinta Internatională De Energie Regenerabilă – ALBA 2010
GTZ impreuna cu consiliul Judetean Alba organizeaza in data de 25 septembrie de la orele 10 „Conferinta Internatională De Energie Regenerabilă – ALBA 2010” [ detalii... ]
Dimensionarea accesoriilor de siguranţă la un sistem solar
Rolul si dimensionarea rezervorului de echilibrare, a robinetului de golire si a supapelor de siguranta.
[ detalii... ]
Dimensionarea circuitului primar la un sistem solar
Rolul circuitului primar este acela de a asigura curgerea apei între captatoare şi schimbătorul de căldură. [ detalii... ]
Prima turbina eoliana cu transfer direct de energie
In secolul XXI, tehnologia avansata imbraca forme simple, iar elementele de complexitate energetica se traduc in raport cu costurile de productie, mentenanta si eficienta. Aceste coordonate sunt perfect valabile si pentru constructorii de turbine eoliene care prefera tot mai des mecanisme simple si usoare, in locul sistemelor greoaie din parcurile offshore.
[ detalii... ]
Stiri si evenimente
- Ecologismul in Romania
- Panouri solare in judetul Prahova
- Energii alternative in locul celor neconventionale
- Combustibil
- Europa se poate incalzi de la soarele Saharei
- Centrala solara la Piatra Neamt
- Congres despre energia regenerabila, la Arad
- Criza a inghetat dezvoltarea parcurilor eoliene
- Biocarburant - Etanol celulozic
- Biogaz si electricitate din deseuri









